31 August, Ziua Limbii Române

Limba română este căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat și a îmbogățit spiritual generații întregi.
O prețuim folosind-o corect, cultivând-o și ajutându-i pe alții să primească darul de a o învăța și de a se bucura de frumusețea ei.
În această zi specială, transmitem întreaga apreciere dascălilor de Limba Română care o predau în școlile din sectorul Centru, dar și celor care dintâi o fac cunoscută copiilor pe litere-educatorii.
Avem o limbă care este o comoară- vorba poetului. Datoria noastră patriotică e să oferim un exemplu de cultură lingvistică şi, totodată, să modelăm vorbitori elevaţi ai limbii române, care rostesc dulce și melodios materna limbă.